|
Cauzele vertijului. Boala Ménière
|
|
Fig. 1.
Lichidele urechii interne
|
|
|
|
Endolimfa este un lichid continut in structurile urechii interne (cohlea si canalele semicirculare) si scalda celulele sensibile ale analizatorului auditiv si vestibular. In situatii normale, volumul endolimfei si concentratia de electroliti (magneziu, sodiu, clor si altele) sunt mentinute stabile.
Hidroptizia endolimfatica este o afectiune a partii auditive si/sau vestibulare a urechii interioare, cauzata de cresterea volumului de endolimfa si de o schimbare a concentratiei de electroliti continuti in aceasta.
Ce cauzeaza Hidropsul?
In unele cazuri, nu s-a stabilit cauza. O astfel de conditie este numita hidropizie primara sau ischemica, in mod obisnuit cunoscuta sub numele de “Boala Ménière”.
Printre cele mai frecventa cauze care conduc la aparitia hidropiziei secundare (de asemenea cunoscuta ca „Sindromul Ménière”) sunt schimbari degenerative ale coloanei cervicale (osteocondrita), diverse boli endocrine, reactii alergice sau infectii, in alte cuvinte, schimbari care au efecte asupra tonusului si permeabilitatii vaselor.
Cum se manifesta Hidropsul Endolimfatic?
O data cu aceasta afectiune, poate sa apara o gama intreaga de simptome: o senzatie de compresie a urechii, zgomot, pierdere a auzului, crize bruste de vertij care dureaza cateva ore, insotite de ameteli si voma; sau numai o senzatie de ameteala usoara sau o senzatie de incertitudine locomotorie.
Crizele bruste de vertij intens, ameteala, voma, insotite de zgomot in ureche si o deteriorare a auzului (de obicei numai pe o parte) sunt caracteristice ale afectiunii primare (idiopatice). O criza poate dura de la cateva ore pana la cateva zile si poate reveni in mod regulat (la fiecare 2 sau 3 zile). Intre crize, simptomele afectiunii sunt absente, in afara de deteriorarea auzului. Crizele repetate conduc la degradarea continua a functiei auditive, uneori pana la surzenia completa (sau unilaterala). Afectiunea este mai des intalnita la femei cu varste cuprinse intre 30 si 50 de ani.
|
|
Fig. 2. Stanga: otolite normale dreapta: otolite la un pacient cu Boala lui Ménière
|
|
|
|
Cum se stabileste Diagnosticul?
Mai intai de toate, pacientul trebuie sa consulte un medic specialist – un ORL-ist sau un otoneurolog, care poate sa isi dea seama de existenta unei hidropizii endolimfatice pe baza simptomelor specifice si a rezultatelor testelor de diagnosticare. Pentru a redefini diagnosticul, si pentru a stabili o afectiune inductiva (pentru hidroptizia secundara, acolo unde este necesar sa se stabileasca starea patologica pe baza careia s-a produs hidroptizia), trebuie consultati si alti medici specialisti – un neurolog, un audiolog, un specialist in alergii etc.
Tratarea Hidropsul Endolimfatic
Scopul tratamentului este de a asigura mentinerea unui volum si concentratie constanta de endolimfa. In legatura cu acest scop, tratamentul este de obicei pe mai multe nivele si include urmatoarele segmente:
- Masuri speciale de dieta.
- Diuretice (medicamente care provoaca crearea si eliminarea urinei)
- Alte medicamente speciale (de exemplu: betahistina dihidrochlorida – Betaserc), care au ca rezultat asigurarea directa a consistentei cantitatii si compozitiei endolimfei.
- In cazurile in care episoadele de vertij au o simptomatologie foarte puternica, medicul poate, pentru o scurta perioada de timp, sa prescrie medicamente care sa usureze senzatiile neplacute (sedative, tranchilizante).
- In cazurile cele mai grave, daca eficienta terapiei pe baza de medicamente este scazuta, o interventie chirurgicala poate fi eficienta.
- In cazurile in care hidroptizia este secundara, afectiunea principala trebuie tratata.
|
