CELEBRU CU VERTIJ

Martin Luther

Pastor și doctor în teologie

Martin Luther

Martin Luther (1483-1546) a fost unul dintre oamenii care au schimbat istoria religiei. Pastor şi doctor în teologie, el a scris cele „95 de teze” şi a tradus Biblia în limba germană. Prin scrierile sale, el a contribuit la crearea limbii literare germane supradialectale şi a deschis astfel orizonturile către un nou tip de scrieri, opera sa devenind un model.

Ideile şi reuşitele sale fac cumva ciudat faptul că Luther credea că diavolul se ascunde în propriile sale măruntaie. Pentru că suferea de o constipaţie severă, el a avut, stând pe toaletă, revelaţia că salvarea omului stă în credinţa sa şi nu în realizările sale.

Deoarece era o persoană foarte deschisă, teologul vorbea despre afecţiunile sale în scrisori, aşa că acestea sunt foarte bine documentate. De la ulcer varicos, la angină pectorală însoţită de anxietate, obezitate, hipertensiune, Boala Menière însoţită de vertij, constipaţie, tinitus, Sindromul Roemheld, până la cataractă la un ochi, precum şi multe altele, Luther a suferit foarte mult. Pe lângă bolile fizice, se pare că el mai avea şi o personalitate maniaco-depresivă şi era labil emoţional. Avea fel de fel de atacuri cu o simptomatologie ciudată. Acestea se pare că începeau cu un tinitus (zgomot) în urechea stângă care se extindea în toată jumătatea capului. Urma o stare de rău şi colapsul. El descria aceste zgomote în fel şi chip, povestind că la un moment dat a auzit chiar şi clopotele bisericii. Aceste stări, cărora li s-a alăturat şi vertijul, au fost prezente pe tot parcursul vieţii sale. La un moment dat, a surzit.

Hipertensiunea şi angina pectorală de care suferea i-au adus finalul în 1546, alături de prietenii săi care îl întrebau urlând în urechile sale surde dacă şi-a păstrat credinţa până în clipa morţii. Răspunsul său a fost: „Da”. Postmortem s-a speculat că a murit din cauza bolilor sale psihiatrice şi a unei infecţii cronice a urechii. Cu toate acestea, dacă privim acum informaţiile mai profund, putem spune că suferea de Boala Menière, cu 330 de ani înainte că aceasta să fi fost identificată.

Descoperă și alte povești celebre cu vertij
Emily Dickinson
Emily Dickinson
Poetă
CITEȘTE MAI MULT
Thomas Edison
Thomas Edison
Inventator și om de afaceri
CITEȘTE MAI MULT